§ 27. - Decizia 245/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (4) lit. n) din Codul de procedură penală

M.Of. 713

În vigoare
Versiune de la: 3 August 2023
21. De altfel, abuzul de drept procesual presupune atât un element subiectiv, care constă în exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procedural, în scop de şicană, fără justificarea unui interes special şi legitim, ci numai cu intenţia de a-l vătăma pe adversar, pentru a diminua sau întârzia posibilităţile de apărare ori de valorificare a drepturilor acestuia, cât şi un element obiectiv, care constă în deturnarea dreptului procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege. În plus, în procesul penal, elementul subiectiv poate privi nu numai vătămarea intereselor părţii adverse, ci şi ale societăţii, care sunt reprezentate de către Ministerul Public, precum şi împiedicarea organelor judiciare de la aflarea adevărului în cauză; în acest sens, potrivit art. 10 alin. (6) din Codul de procedură penală, "dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună-credinţă, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege". Aşa fiind, poate constitui un abuz de drept procesual formularea mai multor cereri succesive de recuzare sau formularea unor cereri probatorii fără o teză probatorie reală, cu singura intenţie de a obţine amânarea cauzei.