§ 30. - Decizia 243/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 2 şi ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 987

În vigoare
Versiune de la: 31 Octombrie 2023
26. Susţin că, pe de o parte, este evidentă incapacitatea statului de a asigura condiţii de detenţie umane, iar, pe de altă parte, dreptul de a nu fi supus la tratamente degradante face parte din categoria drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Deşi, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o marjă largă de apreciere în ceea ce priveşte politica penală, aceasta trebuie întotdeauna să respecte Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Or, abrogarea beneficiului recursului compensatoriu fără reglementarea altor măsuri adecvate şi efective determină încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea fundamentală. Se face referire la Cauza Iacov Stanciu împotriva României şi la Cauza Rezmiveş şi alţii împotriva României.