§ 19. - Decizia 240/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în capitolul I litera B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

M.Of. 1034

În vigoare
Versiune de la: 7 Noiembrie 2025
15. Art. 16 din Constituţie şi Codul muncii interzic discriminarea directă şi indirectă şi prevăd că la stabilirea şi acordarea salariilor este interzisă orice discriminare. Pe cale de consecinţă, nu poate fi acceptată crearea unei reglementări care să instituie statute financiare distincte celor două categorii profesionale, judecători şi procurori. Nicăieri în cuprinsul legii, nici în dispoziţiile generale şi nici în dispoziţiile specifice familiei ocupaţionale "Justiţie", nu se regăseşte vreo motivare cu privire la aplicarea diferită a coeficienţilor de salarizare începând cu momentul în care auditorii de justiţie devin magistraţi, procurori sau judecători. Salarizarea unitară a magistraţilor, judecători şi procurori, aparţine tradiţiei sistemului judiciar. O salarizare nediferenţiată între judecători şi procurori este, în fapt, o aliniere la legislaţia mai multor state europene care au adoptat un sistem de salarizare identic pentru cele două categorii profesionale.