§ 20. - Decizia 24/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Codul de procedură penală

M.Of. 347

În vigoare
Versiune de la: 17 Aprilie 2025
14. În continuare, prin Decizia nr. 512 din 30 iunie 2020, precitată, Curtea a reţinut că, prin instituirea sechestrului, proprietarul bunurilor pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, aşadar, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Totodată, Curtea a observat că sechestrul asigurător poate afecta şi atributele de usus şi fructus, atunci când bunurile sechestrate trebuie ridicate în mod obligatoriu şi predate pentru păstrare unor instituţii de specialitate [art. 252 alin. (2), (3), (4) şi (5) din Codul de procedură penală] ori atunci când au fost puse sub sigiliu şi se desemnează un custode [art. 252 alin. (9) din acelaşi cod]. Aşadar, interzicerea până la soluţionarea definitivă a cauzei a transferului, distrugerii, transformării, înstrăinării, deplasării bunurilor asupra cărora s-a instituit sechestrul, asumarea temporară a custodiei sau controlului asupra acestor bunuri afectează dreptul de proprietate nu numai al suspectului, al inculpatului ori al persoanei responsabile civilmente, dar şi al terţilor proprietari ai acestor bunuri şi care nu au calitate de parte în procesul penal. Referitor la dreptul de proprietate, care este un drept fundamental, garantat prin Constituţie, conţinutul şi limitele acestuia fiind stabilite prin lege, Curtea a statuat, prin decizia citată anterior, că acesta nu este însă un drept absolut prin natura lui, putând fi supus unor limitări rezonabile.