§ 9. - Decizia 237/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, ale art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, precum şi pentru modificarea unor acte normative şi ale art. 15^1 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor

M.Of. 1011

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025
7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Arată că, prin prevederile legale criticate, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului nu se erijează într-o instanţă de judecată, având doar competenţa de a constata contravenţii şi de a aplica sancţiuni contravenţionale, iar verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal întocmit de agentul constatator este în competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti, fiind astfel garantate accesul liber la justiţie şi premisele unui proces echitabil.