§ 55. - Decizia 237/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, ale art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, precum şi pentru modificarea unor acte normative şi ale art. 15^1 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor

M.Of. 1011

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025
41. În exercitarea atribuţiilor, reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor fac o apreciere cu privire la redactarea clauzelor contractuale, deoarece altfel nu ar putea constata săvârşirea unei contravenţii şi întocmi procesul-verbal prin care aceasta este sancţionată. Această apreciere însă nu are valoarea unei judecări a cauzei, iar contravenientul poate formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi poate ataca, în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, sentinţa prin care plângerea sa este respinsă.