§ 24. - Decizia 237/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Codul penal
M.Of. 959
În vigoare
Versiune de la: 25 Septembrie 2024
18. Prin decizia anterior menţionată, paragrafele 26-34, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Codul penal reglementează computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, respectiv scăderea perioadei în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate din durata pedepsei închisorii pronunţate. Totodată, teza a doua a aceluiaşi alineat prevede faptul că scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.