§ 14. - Decizia 237/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Codul penal
M.Of. 959
În vigoare
Versiune de la: 25 Septembrie 2024
10. Tribunalul Ilfov - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată, în acest sens, că diferenţa de tratament juridic invocată de autorul excepţiei are ca temei caracterul diferit al măsurilor preventive la care acesta face referire, controlul judiciar fiind o măsură preventivă neprivativă de libertate, în timp ce arestul preventiv şi arestul la domiciliu sunt măsuri preventive privative de libertate. Arată că, pentru acest motiv, cele trei măsuri preventive anterior menţionate dau naştere unui regim juridic diferit şi implică respectarea de către persoana în privinţa căreia sunt dispuse a unor obligaţii diferite.