§ 28. - Decizia 235/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (2) şi (3) şi ale art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală
M.Of. 731
În vigoare Versiune de la: 9 August 2023
20. Cât priveşte critica formulată în faţa instanţei de judecată - cu ocazia exprimării punctelor de vedere ale părţilor şi procurorului asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate - potrivit căreia normele procesual penale criticate sunt constituţionale numai în măsura în care încheierea prin care se constată nulitatea unor mijloace de probă şi se dispune excluderea acestora din dosar ar putea fi atacată separat de hotărârea finală, prin exercitarea căii de atac a contestaţiei, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, referitoare la reglementarea generală a căilor de atac, că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege (a se vedea în acest sens Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 38). În speţă, Curtea reţine că încheierea prin care instanţa de judecată se pronunţă asupra nulităţii absolute a unor procedee probatorii şi excluderii fizice de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă rezultate din acestea poate fi atacată cu apel odată cu sentinţa, în temeiul art. 408 alin. (2) din Codul de procedură penală, alin. (3) al aceluiaşi articol stabilind că apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor. În aceste condiţii, Curtea reţine că dispoziţiile criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege.