§ 11. - Decizia 235/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (2) şi (3) şi ale art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală
M.Of. 731
În vigoare Versiune de la: 9 August 2023
7. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, reţine că, prin Decizia nr. 21 din 29 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "În interpretarea art. 1 alin. (2) raportat la art. 10 alin. (2), art. 102 alin. (2) şi (3) şi art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, în situaţia în care este invocată nulitatea absolută cu consecinţa excluderii unor mijloace de probă, este respectat dreptul la un proces echitabil dacă instanţa se pronunţă asupra nulităţii printr-o hotărâre separată (încheiere), anterioară celei prin care soluţionează fondul cauzei?" Totodată, reţine că deciziile Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017, nr. 802 din 5 decembrie 2017 şi nr. 26 din 16 ianuarie 2019 nu statuează cu privire la actul prin care instanţa trebuie să se pronunţe asupra cererilor de constatare a nulităţii absolute şi nici cu privire la o eventuală obligaţie a instanţei de a se pronunţa printr-o încheiere distinctă de hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei. Apreciază că, deşi dispoziţiile art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală nu impun instanţei obligaţia de a se pronunţa asupra cererilor de constatare a nulităţii absolute printr-o încheiere distinctă de hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, este necesar ca instanţa să se pronunţe printr-o astfel de încheiere. Consideră că şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22 din 18 ianuarie 2018, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală şi s-a constatat că acestea "sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma «excluderea probei», din cuprinsul lor, se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei", impun instanţei obligaţia să se pronunţe atât asupra cererilor de constatare a nulităţii unor procedee probatorii sau mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, cât şi de a dispune excluderea lor din materialul probator, precum şi eliminarea lor fizică, imediat după invocarea şi constatarea nulităţii, tocmai pentru ca efectele menţinerii la dosar a probelor nelegal administrate să fie înlăturate. Arată că, în sprijinul soluţiei ca instanţa să se pronunţe asupra cererii de constatare a nulităţii absolute a unor mijloace de probă administrate sau a unor procedee probatorii din cursul urmăririi penale printr-o încheiere distinctă de hotărârea prin care se soluţionează cauza pe fond, sunt şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250 din 16 aprilie 2019, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 377 alin. (4) teza întâi şi ale art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care instanţa de judecată se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluţionează fondul cauzei. Apreciază că s-ar pune în discuţie şi încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, existând o situaţie discriminatorie între inculpaţi în cazul în care constatarea nulităţii unor mijloace de probă şi excluderea acestora din dosar se dispune doar prin sentinţă, la finalul judecăţii în prima instanţă, sau doar prin decizia definitivă pronunţată în apel, când mijloacele de probă rămân la dosar şi ar putea influenţa convingerea judecătorului, faţă de cazul când constatarea nulităţii unor mijloace de probă şi excluderea acestora din dosar au loc în procedura de cameră preliminară, astfel că, pe parcursul judecăţii, acestea nu se mai află la dosarul cauzei şi nu pot influenţa convingerea judecătorului. Cât priveşte solicitarea autorului excepţiei potrivit căreia instanţa de control constituţional trebuie să constate că prevederile criticate sunt constituţionale numai în măsura în care încheierea prin care se constată nulitatea unor mijloace de probă şi se exclud acestea din dosar ar putea fi atacată separat de hotărârea finală, prin exercitarea căii de atac a contestaţiei, apreciază că, raportat la obiectul cererilor soluţionate prin încheiere, respectarea dispoziţiilor constituţionale este pe deplin asigurată prin posibilitatea exercitării căii de atac a apelului împotriva încheierii odată cu apelul împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat cauza în fond, în conformitate cu art. 408 alin. (2) din Codul de procedură penală, posibilitatea exercitării unei căi separate de atac reprezentând o excepţie de la această regulă, excepţie justificată prin dezideratul protejării unor drepturi de o importanţă deosebită, cum ar fi situaţia contestaţiilor împotriva încheierilor prin care se dispun măsuri asigurătorii în cursul judecăţii.