§ 8. - Decizia 234/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 397 alin. (5) din Codul de procedură penală

M.Of. 556

În vigoare
Versiune de la: 13 Iulie 2017
4. Prin Încheierea din 7 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 19.654/245/2015, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 397 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihaela Vrabie într-o cauză, aflată în stadiul procesual al apelului, având ca obiect revizuirea unei sentinţe, formulată în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală [cu solicitarea aplicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015], prin care cererea de revizuire a fost admisă, iar hotărârea judecătorească privind condamnarea autorului excepţiei pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, a fost anulată, cu consecinţa achitării acestuia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală.