§ 37. - Decizia 234/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 397 alin. (5) din Codul de procedură penală
M.Of. 556
În vigoare Versiune de la: 13 Iulie 2017
24. Faptul că, în speţă, instanţa judecătorească a pronunţat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală - fapta nu este prevăzută de legea penală - nu înseamnă că, în realitate, nu a fost comisă o faptă, care poate fi ilicită, fără a viza, însă, sfera ilicitului penal. Astfel, este posibil ca fapta inculpatului să nu fie prevăzută de legea penală, dar să îmbrace totuşi forma unui ilicit civil, antrenând, astfel, o răspundere civilă delictuală. În această situaţie, dacă în cursul procesului penal a fost dispusă o măsură asigurătorie în condiţiile art. 249 şi următoarele din Codul de procedură penală, aceasta se menţine de drept în ipoteza art. 397 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală şi după pronunţarea hotărârii definitive de achitare, întrucât vizează garantarea reparării pagubei produse părţii civile în condiţiile în care instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă, iar pretenţiile civile vor fi soluţionate de instanţa civilă într-o acţiune ulterior introdusă. În consecinţă, putându-se promova o acţiune civilă, este firesc ca la finalul procesului penal să se ia măsurile necesare pentru garantarea reparării pagubei pentru care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în condiţiile în care aceasta din urmă are posibilitatea legală de a se adresa instanţei civile. Nu în ultimul rând, Curtea constată că, potrivit art. 397 alin. (5) teza a doua din Codul de procedură penală, "aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii".