§ 35. - Decizia 234/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 397 alin. (5) din Codul de procedură penală
M.Of. 556
În vigoare Versiune de la: 13 Iulie 2017
22. În cazul în care nu există o faptă prevăzută de legea penală [art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi], instanţa penală nu este competentă să judece conflictul de drept adus în faţa sa, drept care legea a stabilit că acţiunea civilă nu poate fi soluţionată de instanţa penală. În acest fel s-a evitat stânjenirea activităţii instanţelor penale de sarcina de a soluţiona acţiunea civilă introdusă la aceste instanţe şi s-a asigurat soluţionarea la timp şi în mod corect a cauzelor penale aflate pe rolul lor [Decizia nr. 690 din 20 octombrie 2015, paragraful 15]. Prin aceeaşi decizie, paragraful 16, Curtea a mai reţinut tendinţa noului Cod de procedură penală de a acorda prioritate soluţionării, în cadrul procesului penal, a acţiunii penale şi de a lăsa nesoluţionată acţiunea civilă ori de a trimite acţiunea civilă la instanţa civilă, pentru soluţionare - art. 25 alin. (5) şi (6) şi art. 26 din Codul de procedură penală. Reglementând aceste dispoziţii legale, care sunt de natură să contribuie la soluţionarea cu celeritate a cauzelor penale, legiuitorul nu trebuie să neglijeze nici interesul legitim al părţilor civile de a obţine repararea într-un termen cât mai scurt a prejudiciilor produse prin infracţiuni. Curtea a mai stabilit că, deşi instanţa penală care pronunţă o soluţie de achitare, întrucât fapta (cauzatoare de prejudicii) nu este prevăzută de legea penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă, noul Cod de procedură penală reglementează suficiente garanţii pentru partea civilă din procesul penal care să înlesnească repararea, pe calea acţiunii exercitate în faţa instanţei civile, în mod just şi integral şi într-un termen rezonabil a pagubei cauzate prin fapta ilicită a inculpatului, astfel încât dreptul la un proces echitabil al acesteia să fie respectat (paragraful 18). În acest sens, Curtea a subliniat că o garanţie a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită o reprezintă dispoziţiile art. 397 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în cazul în care instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă în condiţiile art. 25 alin. (5), măsurile asigurătorii privind reparaţiile civile se menţin (paragraful 21).