§ 29. - Decizia 232/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 şi ale art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

M.Of. 965

În vigoare
Versiune de la: 17 Octombrie 2025
19. Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 7 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 stabilesc acordarea unui ajutor public judiciar în formele prevăzute de lege, fără nicio discriminare, acelor persoane care îndeplinesc condiţiile legale, aceste dispoziţii fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 394 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013).