§ 13. - Decizia 230/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală

M.Of. 554

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2019
9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens reţine că autorul excepţiei a fost condamnat definitiv prin Sentinţa penală nr. 72 din 12 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 5.459 din 28 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât, în cauză, sunt incidente exclusiv prevederile art. 5221 din Codul de procedură penală anterior, care recunoşteau posibilitatea rejudecării cauzei celui condamnat în lipsă numai în cazul în care se cerea extrădarea condamnatului sau predarea acestuia în baza unui mandat european de arestare, stabilindu-se, totodată, că procedura de judecată este cea prevăzută pentru calea extraordinară de atac a revizuirii. În aceste condiţii apreciază că dispoziţiile criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, potrivit art. 29 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.