§ 11. - Decizia 230/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală

M.Of. 554

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2019
7. Cât priveşte stabilirea unui termen de o lună pentru exercitarea căii de atac, instanţa opinează că acest interval de timp este pe deplin suficient pentru ca cel condamnat în lipsă să decidă dacă este sau nu cazul să ceară redeschiderea procesului în care a fost implicat. Apreciază că analogia realizată de autor între posibilitatea formulării oricând a unei cereri de revizuire în favoarea unui condamnat şi procedura cererii de redeschidere a procesului penal este incorectă. Gravitatea deosebită a situaţiilor reglementate de lege în ipoteza cazurilor de revizuire (infracţiuni comise în legătură cu cauza, împrejurări care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate etc.), care, în marea lor majoritate, vizează posibilitatea existenţei unei erori judiciare importante, impune cu necesitate invocarea lor oricând, inclusiv după decesul condamnatului. Reţine că simpla judecare în lipsă a unei persoane nu echivalează cu o eroare judiciară, scopul procedurii reglementate de art. 466 din Codul de procedură penală fiind de a permite celui judecat în lipsă să solicite, dacă apreciază ca necesar, rejudecarea cauzei în care a fost implicat. Drept urmare, nu se poate reţine că cerinţa formulării într-un anumit termen a cererii de redeschidere a procesului penal ar avea un caracter inechitabil şi discriminator.