§ 28. - Decizia 230/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 108^5 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865

M.Of. 400

În vigoare
Versiune de la: 30 Mai 2014
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională reţine că în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă din 1865, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 1.419 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, prin care a reţinut că activitatea procesuală a părţilor trebuie să se desfăşoare cu respectarea normelor prevăzute de lege. Stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, soluţie ce rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129. De asemenea, Curtea a constatat că pentru valorificarea drepturilor şi intereselor legitime părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, iar nu în spirit abuziv, şicanatoriu, vexator pentru magistraţi ori pentru instanţă. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, că exercitarea de către o persoană a unui drept ce îi este recunoscut prin lege nu poate să justifice, prin ea însăşi, o prezumţie a relei-credinţe. De altfel, exercitarea abuzivă a unui drept se produce numai în situaţia în care acel drept se realizează în alt scop decât cel pentru care legea l-a recunoscut.