§ 22. - Decizia 23/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. d) din Codul penal
M.Of. 361
În vigoare Versiune de la: 24 Aprilie 2025
16. Prin aceeaşi Decizie nr. 63 din 24 februarie 2022, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, liberarea condiţionată se acordă la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiţionată, care este alcătuită din judecătorul de supraveghere a privării de libertate, care este şi preşedintele comisiei, directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială şi un consilier de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent potrivit legii în circumscripţia căruia se află penitenciarul. Conform prevederilor alin. (3) al aceluiaşi art. 97, la formularea propunerii de liberare condiţionată a persoanei condamnate sunt avute în vedere: fracţiunea din pedeapsă efectiv executată şi partea din durata pedepsei care este considerată ca executată, potrivit dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 254/2013; regimul de executare a pedepsei privative de libertate în care este repartizată; îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; conduita persoanei condamnate şi eforturile acesteia pentru reintegrare socială, în special în cadrul muncii prestate, al activităţilor educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale, precum şi responsabilităţile încredinţate, recompensele acordate şi sancţiunile disciplinare aplicate; antecedentele sale penale. De asemenea, conform prevederilor art. 97 alin. (6) din Legea nr. 254/2013, propunerea comisiei pentru liberare condiţionată este cuprinsă într-un proces-verbal motivat, care cuprinde poziţia membrilor comisiei faţă de propunerea de liberare, iar, potrivit alin. (7) al articolului anterior menţionat, la procesul-verbal de propunere a liberării condiţionate se anexează, prin grija consilierului de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent potrivit legii în circumscripţia căruia se află penitenciarul, recomandările cu privire la măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 101 din Codul penal care pot fi aplicate de către instanţa de judecată, în cazul în care restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării persoanei condamnate este de 2 ani sau mai mare.