§ 20. - Decizia 23/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. d) din Codul penal
M.Of. 361
În vigoare Versiune de la: 24 Aprilie 2025
14. Referitor la lăsarea la aprecierea instanţelor judecătoreşti a îndeplinirii condiţiei prevăzute de dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. d) din Codul penal în fiecare cauză în care se solicită liberarea condiţionată, Curtea a constatat că aceasta nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, deoarece acest drept al instanţei de a verifica, în fiecare caz în parte, în funcţie de circumstanţele concrete ce pot fi constatate, dacă persoana condamnată şi-a îndreptat conduita, ca urmare a executării unei părţi din pedeapsa penală privativă de libertate dispusă în privinţa sa în cadrul unui penitenciar, corespunde însuşi scopului instituţiei liberării condiţionate. Aceasta presupune acordarea, în favoarea anumitor persoane condamnate, care au executat o parte din pedepsele penale în stare de detenţie, a dreptului de a executa părţile rămase din respectivele pedepse în stare de libertate, cu respectarea anumitor obligaţii, expres prevăzute de legiuitor, în situaţia îndeplinirii anumitor condiţii, care sunt, de asemenea, prevăzute de lege. Astfel, liberarea condiţionată reprezintă o vocaţie a persoanei condamnate a cărei realizare depinde de îndeplinirea condiţiilor anterior referite, printre care şi cea criticată de autorul excepţiei, cerinţă care nu poate fi verificată decât de către organele judiciare. Prin urmare, legiuitorul a consacrat, în acest caz, dreptul de apreciere al judecătorului cu privire la îndeplinirea condiţiilor referitoare la liberarea condiţionată, drept care se înscrie în marja sa de apreciere, in concreto, a situaţiei persoanelor condamnate. Acest aspect nu este însă de natură să creeze discriminare între persoanele condamnate care solicită liberarea condiţionată, textele criticate aplicându-se, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în ipoteza normelor juridice supuse controlului de constituţionalitate. De altfel, Curtea a menţionat că o eventuală enumerare de către legiuitor, în cuprinsul textului criticat, a tuturor conduitelor ce pot duce la concluzia îndreptării persoanei condamnate, în sensul realizării scopului pedepsei penale, nu este practic posibilă.