§ 87. - Decizia 23/2019 [A] referitoare la recursul în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 lit. a), b), e) şi f) şi art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, republicată, raportat la art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, art. 632 alin. (2) şi art. 272 din Codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată

M.Of. 142

În vigoare
Versiune de la: 21 Februarie 2020
La pronunţarea acestor soluţii s-a avut în vedere că una dintre condiţiile esenţiale de validitate necesare pentru aprecierea asupra legalităţii încheierii unui contract civil, indiferent că este încheiat sau nu la distanţă, priveşte existenţa consimţământului dintre cele două părţi, potrivit art. 1.179 alin. (1) pct. 2 din Codul civil, iar în cadrul procedurii de încuviinţare a executării silite instanţa constată caracteristica contractului de credit de a fi titlu executoriu, prin raportare la premisa dovedirii calităţii de împrumutat a persoanei faţă de care se solicită încuviinţarea executării silite.