§ 143. - Decizia 23/2019 [A] referitoare la recursul în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 lit. a), b), e) şi f) şi art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, republicată, raportat la art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, art. 632 alin. (2) şi art. 272 din Codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată

M.Of. 142

În vigoare
Versiune de la: 21 Februarie 2020
53. Dezlegările date problemei de drept care a format obiectul întrebării preliminare soluţionate prin Decizia nr. 7 din 22 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt obligatorii, în considerarea faptului că sesizarea nu a fost respinsă pe aspecte formale, ci, dimpotrivă, Completul pentru dezlegarea problemei de drept a făcut o analiză de fond a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 şi a ajuns la concluzia că problema de drept care formează obiectul sesizării nu este aptă să ducă la soluţionarea cauzei pe fond (considerentul 91).