§ 97. - Decizia 23/2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ''modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 1.279 alin. (3) teza a treia din Codul civil, respectiv dacă este obligatorie forma autentică la încheierea promisiunii de vânzare - cumpărare a unui bun imobil, în vederea pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic''

M.Of. 365

În vigoare
Versiune de la: 17 Mai 2017
64. Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 1.279 alin. (1) din Codul civil, promisiunea de a contracta trebuie să conţină toate acele clauze ale contractului promis, în lipsa cărora părţile nu ar putea executa promisiunea. Prin urmare, dacă este vorba despre o promisiune de vânzare a unui imobil, angajamentul trebuie să conţină clauze cu privire la imobilul la care se referă şi la preţul acestuia, acestea fiind elementele esenţiale ale vânzării în sensul dispoziţiilor art. 1.650 alin. (1) din Codul civil, însă, deşi acordul la încheierea promisiunii se referă chiar la elementele esenţiale ale vânzării, caracteristica sa este faptul că părţile, prin voinţa lor, din diverse raţiuni, nu conferă acestuia efectele specifice vânzării (transferul proprietăţii), ci, în esenţă, îşi asumă reciproc obligaţia principală de a reitera în viitor acelaşi consimţământ cu privire la acelaşi bun şi la acelaşi preţ, numai în urma acestei reiterări luând naştere contractul de vânzare propriu-zis. Or, dacă consimţământul la promisiune (care se referă la elementele esenţiale ale vânzării) este cel care, prin reiterare, stă şi la baza vânzării proiectate şi asumate prin promisiune, este imperativ necesar ca atunci când promisiunea are ca obiect vânzarea unui imobil, iar pentru acea vânzare legea (art. 1.244 din Codul civil) impune forma autentică ad validitatem, promisiunea însăşi să fie supusă aceleiaşi forme de validitate pentru a produce efecte depline, adică, în caz de refuz, la cererea beneficiarului, instanţa să poată pronunţa o hotărâre care să ţină loc de vânzare. În acest sens, este elocventă şi motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 12/2015 într-un recurs în interesul legii, în cuprinsul căreia s-a reţinut cu deplin temei că, pronunţând hotărârea, instanţa nu încheie contractul în locul părţilor, ci verifică existenţa elementelor acestuia în înţelegerea acestora şi numai în măsura în care acestea se regăsesc în cuprinsul promisiunii.