§ 89. - Decizia 23/2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ''modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 1.279 alin. (3) teza a treia din Codul civil, respectiv dacă este obligatorie forma autentică la încheierea promisiunii de vânzare - cumpărare a unui bun imobil, în vederea pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic''

M.Of. 365

În vigoare
Versiune de la: 17 Mai 2017
57. Dreptul de creanţă este un bun, iar raportat la principiul constituţional al garantării dreptului de proprietate [art. 44 alin. (2) din Constituţia României], la principiul nediscriminării [art. 16 alin. (1) din Constituţia României] şi egalităţii în faţa legii, nu se poate justifica un tratament juridic diferenţiat al promitenţilor-cumpărători din promisiunile de vânzare, în vederea realizării drepturilor lor de creanţă, dacă legea nu condiţionează valabilitatea acestor promisiuni de îndeplinirea unei anumite forme. Dacă dreptul de creanţă se naşte valabil, indiferent de forma actului, atunci titularii acestor drepturi trebuie să se bucure de aceeaşi protecţie legală, de aceleaşi remedii juridice.