§ 61. - Decizia 23/2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ''modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 1.279 alin. (3) teza a treia din Codul civil, respectiv dacă este obligatorie forma autentică la încheierea promisiunii de vânzare - cumpărare a unui bun imobil, în vederea pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic''

M.Of. 365

În vigoare
Versiune de la: 17 Mai 2017
(3) De asemenea, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanţa, la cererea părţii care şi-a îndeplinit propriile obligaţii, poate să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerinţele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite. Prevederile prezentului alineat nu sunt aplicabile în cazul promisiunii de a încheia un contract real, dacă prin lege nu se prevede altfel.