§ 85. - Decizia 23/2011 [A] privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 raportat la dispoziţiile art. 55 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 referitor la trecerea terenurilor aflate în administrarea instituţiilor prevăzute de art. 9 alin. (1) şi art. 9 alin. (11) din Legea nr. 1/2000 din domeniul public al statului în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, prin hotărâri ale comisiilor judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente în favoarea foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora

M.Of. 791

În vigoare
Versiune de la: 8 Noiembrie 2011
În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Viaşu împotriva României (Cererea nr. 75.951/01, Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009), pentru a se elimina echivocul situaţiilor juridice incerte, trebuie să se aprecieze dacă justul echilibru ce trebuie păstrat între protecţia drepturilor foştilor proprietari şi cerinţele interesului general nu a fost distrus prin aceea că persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor au suportat o sarcină disproporţionată şi excesivă prin neexecutarea creanţei privind restituirea bunului sau a creanţei în despăgubire. Se impune a se concluziona că identificarea terenurilor ce pot forma obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente şi trecerea lor din domeniul public al statului în cel privat trebuie să se situeze în timp anterior validării propunerilor de reconstituire.