§ 29. - Decizia 227/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal

M.Of. 19

În vigoare
Versiune de la: 14 Ianuarie 2026
23. Curtea a reţinut că reglementarea condiţiilor suspendării executării pedepsei sub supraveghere intră în atribuţiile organului legiuitor, Parlamentul, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Aşa fiind, Curtea a constatat că, prin reglementarea condiţiilor prevăzute în art. 91 alin. (1) din Codul penal, în care instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, inclusiv aceea a manifestării de către infractor a acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere. Condiţionarea dispunerii de către instanţă a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prin norma penală criticată, reprezintă o opţiune de politică legislativă ce nu poate fi considerată ca neconstituţională, neaducând atingere vreunei prevederi din Constituţie, mai mult, norma criticată fiind în acord cu dispoziţiile art. 42 alin. (1) din Legea fundamentală.