§ 5. - Decizia 224/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei ''sau dispozitivele acestora'' din cuprinsul dispoziţiilor art. 342 alin. (1) din Codul penal

M.Of. 1209

În vigoare
Versiune de la: 30 Decembrie 2025
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţiile art. 342 alin. (1) din Codul penal trebuie coroborate cu cele ale art. 1, 2, 5 şi 10 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Arată că, în raport de împrejurările cauzei, se va stabili dacă dispozitivul utilizat se încadrează în dispoziţiile legii. De asemenea, emiterea ordonanţei procurorului de clasare faţă de autorul excepţiei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile de lege criticate nu îl împiedică să sesizeze judecătorul de cameră preliminară pentru luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, potrivit art. 5491 alin. (1) din Codul de procedură penală. Apreciază că dispoziţiile criticate sunt clare şi previzibile.