§ 18. - Decizia 224/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei ''sau dispozitivele acestora'' din cuprinsul dispoziţiilor art. 342 alin. (1) din Codul penal
M.Of. 1209
În vigoare
Versiune de la: 30 Decembrie 2025
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte claritatea şi previzibilitatea legii, a statuat că dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaşte judecătorului competenţa de a tranşa ceea ce a scăpat atenţiei legiuitorului printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul creării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conţinutului acesteia se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice la cazul concret -, în materie penală, cu respectarea principiului potrivit căruia legea penală este de strictă interpretare. Curtea a reţinut astfel că interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicaţie corectă înţelesului, scopului şi finalităţii acesteia, însă legiuitorul nu poate şi nu trebuie să prevadă totul - în concret, orice normă juridică ce urmează să fie aplicată pentru rezolvarea unui caz concret urmează să fie interpretată de instanţele judecătoreşti (interpretare judiciară) pentru a emite un act de aplicare legal.