§ 5. - Decizia 224/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost introduse în lege prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice

M.Of. 912

În vigoare
Versiune de la: 10 Septembrie 2024
3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că dosarele în discuţie se află la al doilea termen de judecată, fiind conexate la primul termen de judecată - 21 martie 2024 -, când, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, coroborate cu ale art. 222 şi 224 din Codul de procedură civilă, Curtea a amânat judecarea cauzei pentru data de 23 aprilie 2024.