§ 41. - Decizia 224/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative

M.Of. 659

În vigoare
Versiune de la: 18 Iulie 2023
35. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020) în sensul prevăzut de textul constituţional, ci definesc noţiunea de valoare-prag a creanţelor pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă.