§ 17. - Decizia 221/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (3) şi (4) din Codul penal

M.Of. 844

În vigoare
Versiune de la: 23 August 2024
11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că instanţa judecătorească, autoare a acesteia, solicită în realitate completarea dispoziţiilor de lege criticate, astfel încât să prevadă că, în cauzele care au ca obiect infracţiunea de violenţă în familie prevăzută de dispoziţiile art. 199 din Codul penal raportat la art. 193 şi 196 din acelaşi cod săvârşită asupra unor persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi în care acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare din oficiu, retragerea plângerii prealabile - de reprezentanţii legali ai persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu, respectiv de persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege - produce efecte numai dacă este însuşită de procuror.