§ 31. - Decizia 220/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18^2 lit. a) şi c) din titlul VII intitulat ''Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv'' al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente

M.Of. 522

În vigoare
Versiune de la: 25 Iulie 2011
Curtea reţine că, potrivit Legii nr. 247/2005, titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate acestei legi, şi care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea" şi/sau, după caz, în funcţie de opţiunea titularului ori a titularilor înscrişi în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele şi în condiţiile prevăzute în legea mai sus menţionată. Titlurile de plată sunt certificate emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar, o sumă de maximum 500.000 lei.