§ 126. - Decizia 22/2020 [A] pentru soluţionarea recursului în interesul legii privind aplicabilitatea dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentând dreptul comun în materia contenciosului administrativ, în litigiile de funcţie publică vizând stabilirea/acordarea drepturilor salariale

M.Of. 1208

În vigoare
Versiune de la: 10 Decembrie 2020
59. De asemenea prezintă importanţă prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora "Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice".