§ 113. - Decizia 22/2020 [A] pentru soluţionarea recursului în interesul legii privind aplicabilitatea dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentând dreptul comun în materia contenciosului administrativ, în litigiile de funcţie publică vizând stabilirea/acordarea drepturilor salariale

M.Of. 1208

În vigoare
Versiune de la: 10 Decembrie 2020
46. Legea nr. 554/2004 instituie o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanţei, exercitată sub forma recursului graţios sau ierarhic, care constă în aceea că, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.