§ 29. - Decizia 219/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 251 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990
M.Of. 802
În vigoare Versiune de la: 3 Octombrie 2019
24. Curtea reţine că, în practică, anularea de către instanţa judecătorească a hotărârii adunării generale a acţionarilor prin care se decide o fuziune poate interveni la un moment diferit de hotărârea judecătorească de anulare a fuziunii. Astfel, art. 251 alin. (2) din Legea societăţilor nr. 31/1990 prevede că: "De la data realizării sale, potrivit art. 249, fuziunea, respectiv divizarea, poate fi declarată nulă doar dacă nu a fost supusă unui control judiciar în conformitate cu prevederile art. 37 sau dacă hotărârea uneia dintre adunările generale care au votat proiectul fuziunii sau al divizării este nulă ori anulabilă." Procedura rectificării prevăzută de directivele menţionate a fost detaliată de legiuitorul român în art. 251 alin. (4), potrivit căruia "Dacă neregularitatea ce poate conduce la declararea nulităţii unei fuziuni sau divizări poate fi remediată, instanţa competentă acordă societăţilor implicate un termen pentru rectificarea acesteia". Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate are posibilitatea să solicite atât anularea hotărârii adunării generale a acţionarilor, cât şi constatarea nulităţii fuziunii, astfel încât critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate privind curgerea termenului de prescripţie de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulităţii hotărârii adunării generale a acţionarilor de fuziune este neîntemeiată. Textul este foarte clar în ceea ce priveşte data de la care începe să curgă termenul. Nu orice declarare a nulităţii hotărârii adunării generale a acţionarilor antrenează automat şi nulitatea fuziunii, întrucât, dacă situaţia este rectificată, nulitatea fuziunii nu mai poate fi declarată.