§ 25. - Decizia 219/2013 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

M.Of. 362

În vigoare
Versiune de la: 18 Iunie 2013
Textul de lege criticat în cauza de faţă instituie regula potrivit căreia, în cazul în care o persoană ce desfăşoară o activitate incompatibilă cu cea de avocat, decizia Consiliului baroului de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei. Autorul excepţiei susţine că aceste prevederi de lege ar contraveni dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, care prevăd că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă, şi celor ale art. 45 care garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică şi libera iniţiativă.