§ 26. - Decizia 218/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b^2) şi art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968
M.Of. 397
În vigoare Versiune de la: 29 Mai 2014
16. Cu acelaşi prilej, Curtea a mai reţinut că, din punct de vedere terminologic, noţiunea de "tribunal independent şi imparţial" are un caracter autonom, fiind dezvoltată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, această noţiune trebuie privită în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Substanţa garanţiei în discuţie este dată de "dreptul la un tribunal" ca drept de acces la justiţie sau la un judecător, adică la un organ de jurisdicţie. După cum a decis instanţa europeană de contencios al drepturilor omului, un "tribunal" se caracterizează, în sens material, prin rolul său jurisdicţional, acela de a tranşa, pe baza normelor legale aplicabile şi după o procedură organizată, orice litigiu dat în competenţa sa. În acelaşi timp, el trebuie să îndeplinească un ansamblu de condiţii, precum organizarea tribunalului prin lege, independenţa şi durata mandatului membrilor săi, precum şi imparţialitatea şi existenţa altor garanţii de procedură [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată de Curtea de la Strasbourg în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 99]. Or, judecarea unui judecător de la nivelul curţilor de apel de către un complet constituit în cadrul aceleiaşi instanţe înlătură dubiile referitoare la imparţialitate câtă vreme acestea sunt organizate potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, şi beneficiază, în acord cu art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege, de complete specializate pentru cauze penale. Totodată, potrivit art. 53 alin. (1), "Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat", iar, în acord cu art. 124 alin. (3) din Constituţie, "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", obligaţiile lor fiind cele stabilite prin Legea nr 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. De aceea, ca o garanţie în plus, pentru înlăturarea oricăror suspiciuni de parţialitate, legiuitorul român a prevăzut în titlul IV "Răspunderea judecătorilor şi procurorilor" al Legii nr. 303/2004 cazurile şi condiţiile care atrag răspunderea judecătorilor şi procurorilor, sens în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 52 din Constituţie, orice persoană vătămată beneficiază de dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erorile judiciare, în materie penală cazurile fiind stabilite de Codul de procedură penală [a se vedea art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004]. În ceea ce priveşte poziţia părţilor vătămate ori a celor civile dintr-o cauză penală, este de observat că legiuitorul a instituit pentru acestea o seamă de garanţii referitoare la modul de ascultare şi la dreptul de a formula cereri ori de a depune memorii şi de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală în condiţiile art. 75 şi următoarele şi ale art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală, după caz. În acest sens, ori de câte ori partea vătămată are cunoştinţă de împrejurări de natură a ştirbi independenţa judecătorului competent, poate uza de prevederile art. 51 şi 55 din Codul de procedură penală referitoare la recuzare ori strămutare. A porni de la premisa potrivit căreia completul de judecată care se supune numai legii nu poate judeca cu obiectivitate un alt coleg judecător din cadrul aceleiaşi instanţe echivalează cu negarea tuturor acestor prevederi mai sus enunţate şi care, dimpotrivă, au menirea nu numai de a preveni, ci şi de a garanta o judecată imparţială.