§ 30. - Decizia 217/2025 [A/R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, coroborat cu art. 211 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022 în redactarea avută anterior modificării aduse prin art. I pct. 1 şi 3 din Legea nr. 282/2023 şi prin raportare la art. 42 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 927

În vigoare
Versiune de la: 8 Octombrie 2025
«(3) De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală de 25 de ani în aceste funcţii. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.