§ 28. - Decizia 217/2025 [A/R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, coroborat cu art. 211 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022 în redactarea avută anterior modificării aduse prin art. I pct. 1 şi 3 din Legea nr. 282/2023 şi prin raportare la art. 42 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 927

În vigoare
Versiune de la: 8 Octombrie 2025
(1) Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.» (...)"