§ 28. - Decizia 215/2023 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia, ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

M.Of. 706

În vigoare

Versiune de la: 1 August 2023

24. Pentru a discuta despre impreviziune, fluctuaţia valutară trebuie să fie determinată de acţiunea unui eveniment extraordinar şi exterior, de o anumită consistenţă, iar nu de factorii obişnuiţi care determină un risc inerent (variaţii ale cotaţiei monedei naţionale în raport cu moneda străină), şi, implicit, să fundamenteze un risc supraadăugat neasumat de părţi. Cu toate acestea, prevederea analizată nu are în vedere tipologia celor două tipuri de risc (inerent şi supraadăugat) şi nici graniţa dintre acestea, considerând că simpla depăşire a unei creşteri valutare de 52,6% este suficientă pentru prezumarea absolută a existenţei unui risc supraadăugat neasumat de părţi. Totodată, norma criticată pierde din vedere că o parte din creşterea de peste 52,6% (care prezumă absolut riscul supraadăugat) se circumscrie riscului inerent al unui contract de credit în monedă străină şi că ponderea creşterii valorii (ce caracterizează riscul inerent) în valoarea-prag de peste 52,6% este direct proporţională cu durata dintre momentul contractării creditului şi momentul la care se depăşeşte fluctuaţia valutară ţintă. Altfel spus, cu cât trece mai mult timp de la acordarea creditului până la atingerea unei creşteri valutare de peste 52,6%, cu atât o parte mai mare din această valoare-prag a creşterii (prezumată absolut ca risc supraadăugat) se subsumează, de fapt, riscului inerent asumat de părţi.