§ 22. - Decizia 215/2023 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia, ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

M.Of. 706

În vigoare
Versiune de la: 1 August 2023
18. Cu privire la reglementarea unei prezumţii absolute de impreviziune care valorifică o creştere de 52,6% a cursului de schimb valutar, se arată că aceasta este fundamentată pe o dispoziţie "legală" abrogată, şi anume Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 24/2011 privind creditele destinate persoanelor fizice. Definiţia pretins legală nu poate fi aplicată, nemaiexistând prevederile "la care aceasta trimite". Aspectele menţionate demonstrează lipsa fundamentării soluţiei legislative. Aceeaşi concluzie se desprinde şi în ceea ce priveşte prezumţii absolute de impreviziune care valorifică o creştere de 50% a obligaţiei de plată lunare ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă, menţionându-se că aceasta este fundamentată pe o dispoziţie inexistentă. Totodată, se susţine că nu există o fundamentare a persistenţei temporale a situaţiilor premisă care dau naştere prezumţiilor absolute de impreviziune, alegerea perioadei de 6 luni nefiind în niciun fel explicată în contextul pragurilor valorice de 52,6% şi 50% antereferite. Prin urmare, se apreciază că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.