§ 12. - Decizia 215/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 din Codul penal raportate la dispoziţiile art. 295 din Codul penal şi la cele ale art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu referire la art. 2 alin. (2) şi la art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, a dispoziţiilor art. 3, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, a dispoziţiilor art. 550 alin. (1), art. 551 pct. 4 şi art. 552 din Codul de procedură penală şi a dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal raportate la art. 295 din acelaşi act normativ

M.Of. 689

În vigoare
Versiune de la: 8 August 2018
9. Având cuvântul, domnul avocat Florin Stiolică solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că există un conflict de constituţionalitate între Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, pe de-o parte, şi art. 175 din Codul penal, pe de altă parte. Susţine că prin folosirea sintagmei "în sensul legii penale" se ajunge la o redefinire a noţiunii de funcţionar public, deşi Legea nr. 188/1999 este în vigoare. Mai mult, Legea nr. 188/1999 este un act normativ cu forţă superioară Codului penal, fiind o lege organică. Face referire la dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 188/1999, care, în opinia sa, dispun în sensul că nicio altă normă contrară nu poate completa statutul funcţionarului public. Arată că, deşi atribuţiile funcţionarului public sunt reglementate limitativ prin art. 3 din Legea nr. 188/1999, art. 175 alin. (2) din Codul penal vine să lărgească sfera acestor atribuţii, din perspectivă penală. Totodată sunt încălcate şi normele de tehnică legislativă. Susţine că, deşi art. 16 alin. (3) din Constituţie prevede că funcţiile publice pot fi ocupate de cetăţenii români, se ajunge în situaţia în care, potrivit legii penale, o persoană fără cetăţenie română poate fi asimilată unui funcţionar public. Apreciază că destinatarul actelor juridice nu poate şti cu exactitate care lege i se aplică, şi anume legea specială a funcţionarilor publici sau legea penală. Susţine că principiul tratamentului egal nu exclude aplicarea unui tratament diferit în cazul unor situaţii diferite. Astfel, dacă legiuitorul a stabilit un tratament diferit pentru funcţionarul public şi pentru funcţionarul privat, în sensul că primului i se aplică Legea nr. 188/1999, iar celui de-al doilea Codul penal, acest tratament trebuie menţinut şi aplicat în consecinţă.