§ 5. - Decizia 213/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (1) şi ale art. 62^8 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

M.Of. 597

În vigoare
Versiune de la: 15 Iunie 2021
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece răspunderea disciplinară a poliţiştilor este reglementată prin lege organică. Astfel, Legea nr. 360/2002 prevede în detaliu procedura disciplinară, principiile acesteia, dreptul la apărare şi etapele procedurii, în art. 59 detaliindu-se procedura cercetării prealabile. În concluzie, toate aspectele esenţiale ale procedurii disciplinare sunt reglementate prin lege organică, iar nu prin regulament - act inferior legii.