§ 59. - Decizia 213/2013 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (5), art. 255, art. 257, art. 272 lit. a), art. 273 alin. (1) lit. b) şi c), art. 274 şi art. 276 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi art. 7 alin. (7) şi art. 17 alin. (3) şi (4) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002
M.Of. 496
În vigoare Versiune de la: 7 August 2013
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, din perspectiva criticii potrivit căreia atribuţiile de investigaţie ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, precum şi drepturile de care aceasta dispune în exercitarea atribuţiilor, reprezintă încălcări ale drepturilor fundamentale prevăzute în Constituţie la art. 21, art. 27 şi art. 53, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.328 din 21 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 15 decembrie 2009, a statuat că instituţia în cauză este o autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică. Activitatea pe care aceasta o desfăşoară este dedicată realizării scopului Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, şi anume înfiinţarea şi funcţionarea pieţelor de instrumente financiare, cu instituţiile şi operaţiunile specifice acestora, precum şi a organismelor de plasament colectiv, în scopul mobilizării disponibilităţilor financiare prin intermediul investiţiilor în instrumente financiare. Finalitatea acestei reglementări legale o reprezintă protejarea sistemului financiar şi a investitorilor. În acest scop, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare desfăşoară activităţi de autorizare, control, reglementare şi interpretare în ceea ce priveşte relaţiile de pe pieţele reglementate, fiind autoritatea chemată să aplice normele legale specifice acestei sfere de relaţii sociale. În exercitarea atribuţiilor sale, aceasta desfăşoară o activitate pur administrativă, menită să asigure protejarea investitorilor şi a sistemului financiar în ansamblul său. Aceasta reprezintă o concretizare a prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, potrivit cărora statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. (...) Activităţile pe care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare poate să le întreprindă conform art. 2 alin. (5) din Legea nr. 297/2004 sunt menite să aducă informaţiile necesare exercitării activităţii de supraveghere a pieţei de capital, iar dreptul acestei instituţii de a suspenda sau retrage autorizaţia de a presta servicii de investiţii financiare pentru o societate de servicii de investiţii financiare (S.S.I.F.) reprezintă o prerogativă legală care nu contravine niciunei prevederi constituţionale. (...) Verificarea legalităţii actelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, care sunt acte administrative unilaterale, se face de către o instanţă judecătorească, care se bucură de independenţă şi se caracterizează prin imparţialitate, printr-o procedură care respectă exigenţele unui proces echitabil, în condiţiile asigurării dreptului la apărare al părţilor, acestea având posibilitatea de a beneficia de toate garanţiile procesuale pentru a-şi valorifica în mod eficient drepturile procedurale. Astfel, nu poate fi reţinută critica referitoare la dispoziţiile art. 2 alin. (5), art. 255 şi art. 257 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.