Nou § 89. - Decizia 21/2025 [R] privind recursul în interesul legii cu privire interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public

M.Of. 1110

În vigoare
Versiune de la: 2 Decembrie 2025
62. În concluzie, divergenţa de jurisprudenţă sub aspectul raportului dintre dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 şi dispoziţiile art. 997 din Codul de procedură civilă, sub aspectul condiţiilor de admisibilitate ce trebuie verificate de instanţa de judecată, este doar aparentă, întrucât niciuna dintre hotărârile judecătoreşti indicate prin sesizarea de recurs în interesul legii ca făcând parte din cea de-a doua orientare jurisprudenţială nu a soluţionat cauzele în considerarea unui regim total derogatoriu al reglementării ordonanţei preşedinţiale din cuprinsul art. 23 alin. (3) din lege, în raport cu aceea a dreptului comun regăsită în cuprinsul art. 997 din Codul de procedură civilă, considerând, spre exemplu, că instanţele ar fi total dispensate de obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale.