Nou § 45. - Decizia 21/2025 [R] privind recursul în interesul legii cu privire interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public

M.Of. 1110

În vigoare
Versiune de la: 2 Decembrie 2025
23. Astfel, divergenţa de jurisprudenţă sub aspectul raportului dintre dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 şi dispoziţiile art. 997 din Codul de procedură civilă este doar aparentă, întrucât niciuna dintre hotărârile judecătoreşti indicate de autorul sesizării cu recurs în interesul legii pentru exemplificarea celei de-a doua orientări jurisprudenţiale nu susţine caracterul total derogatoriu al reglementării pe care legea specială o conţine, faţă de condiţiile de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială, astfel cum acestea sunt instituite în reglementarea de drept comun în materie procesual civilă, în sensul că, prin trimiterea la procedura ordonanţei preşedinţiale, judecătorii fondului, învestiţi cu soluţionarea cererii având ca obiect suspendarea unor măsuri pe care art. 22 din Legea nr. 361/2022 le califică drept represalii îndreptate împotriva avertizorilor în interes public, ar dispensa judecătorii fondului de orice analiză a condiţiilor de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială.