§ 27. - Decizia 209/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 şi ale art. 40 alin. (16) şi (21) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 842

În vigoare

Versiune de la: 29 August 2022

13. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 40 alin. (16) şi (21) din Legea nr. 254/2013, Curtea observă că acestea se circumscriu ultimei faze a procesului penal, şi anume fazei de executare a hotărârii penale, astfel încât cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală. În considerarea acestei diferenţe, legiuitorul poate reglementa o procedură specială cu privire la executarea pedepselor, care nu mai implică garanţiile specifice fazei de judecată. Astfel, spre deosebire de căile procesuale de atac în materie penală - caracterizate prin efectul suspensiv -, contestaţia împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate are un alt regim. Pentru acest motiv, nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, consacrate de prevederile art. 21 alin. (1) şi (3) şi ale art. 24 din Constituţie, în condiţiile în care persoana condamnată are dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată - după ce plângerea sa a fost examinată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate -, putând să îşi angajeze un avocat pe tot cursul litigiului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că persoana condamnată este privată de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură să atragă aplicabilitatea normelor procesuale referitoare la asistenţa juridică obligatorie.