§ 32. - Decizia 206/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 110 din Codul penal şi ale art. 16 alin. (1) lit. d) teza a doua, ale art. 314 alin. (1) lit. a) şi ale art. 315 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală

M.Of. 742

În vigoare
Versiune de la: 16 August 2023
21. Dispunerea acestor măsuri se face, conform art. 245 alin. (1) şi art. 247 alin. (1) din Codul de procedură penală, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, la propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii camerei preliminare, sau de către instanţa de judecată, în cursul judecăţii, pe baza unor rapoarte de expertiză medico-legală din care să rezulte necesitatea aplicării unor asemenea măsuri, potrivit art. 246 alin. (2) şi art. 247 alin. (3) din Codul de procedură penală. De asemenea, punerea în executare a măsurilor de siguranţă anterior menţionate se face, conform art. 566 alin. (1) şi art. 569 alin. (1) din Codul de procedură penală, de către instanţele de executare, prin hotărâri definitive însoţite de rapoarte de expertiză medico-legală, cu ajutorul autorităţilor de sănătate publică din judeţele pe teritoriul cărora locuiesc persoanele faţă de care sunt luate aceste măsuri (Decizia nr. 433 din 22 iunie 2017, precitată, paragraful 26).