§ 21. - Decizia 202/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat
M.Of. 748
În vigoare
Versiune de la: 26 Iulie 2022
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 111 din Legea nr. 223/2015 instituie o regulă de protecţie în privinţa beneficiarilor pensiilor militare de stat ale căror pensii se recalculează, stabilind că, în cazul în care cuantumul pensiei recalculate este mai mic decât al aceleia aflate în plată, se păstrează în plată cuantumul avantajos beneficiarului. Prin Decizia nr. 863 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 22 iulie 2020, paragraful 119, Curtea a reţinut că legiuitorul a dorit să reglementeze inevitabilele diferenţe dintre cuantumul pensiei în plată şi cel ulterior recalculării. În mod evident, legiuitorul a fost motivat de dorinţa de a-i proteja, din raţiuni de echitate, pe cei ale căror pensii se recalculează şi, desigur, de a evita adoptarea unei soluţii neconstituţionale.