§ 46. - Decizia 20/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 şi 394 din Codul de procedură civilă, a sintagmei ''nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i)'' din cuprinsul dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. j), ale art. 995 alin. (3) şi ale art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă raportat la Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii

M.Of. 1137

În vigoare
Versiune de la: 14 Noiembrie 2024
33. Faptul că hotărârea pronunţată în procedura partajului judiciar nu poate fi supusă recursului nu rezultă în mod direct din fixarea unei condiţii valorice în acest sens, ci din faptul că aceasta este pronunţată într-o procedură specială, într-o materie în care legiuitorul, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia accesului liber la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, precum în cazul de faţă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017). Împrejurarea că în anumite materii, expres stabilite de lege, nu este reglementat şi al treilea grad de jurisdicţie, respectiv recursul, drept cale extraordinară de atac nu poate echivala cu lipsa accesului la justiţie, garantat de art. 21 din Legea fundamentală.